ZILELE 4, 5, 6 si 7

Nu am renuntat. Ocupata am fost dar nu atat incat sa nu pot sa imi iau putin timp sa scriu cateva idei. Dar ce idei? A inceput sa imi fie atat de naturala ideea si starea asta incat nici nu stiu ce sa scriu. Retete incerc de toate. Chiar astazi, o combinatie de rosii, mar, telina, varza, conopida, morcovi, ghimbir si ardei gras l-a facut pe Mihnea sa bea notabil. Un pahar maricel imi tine de foame cateva ore. Este ca o masa normala. Totul este normal. Cand am inceput sa scriu aici despre programul meu de sucuri, o faceam pentru ca mi se parea ceva complicat si aveam nevoia unui suport-imbold; dar acum, ce sa scriu zilnic despre normalitate? Revin dupa ziua 10 (nu m-am decis inca daca voi tine 10 sau 14 zile)

ZIUA 3

Ziua asta si cea de ieri au fost aproape identice. De maine, totusi, intentionez sa cresc numarul meselor de la 3 la 4

ZIUA 2

Ziua aceasta imi depaseste orice asteptari. M-am trezit plina de energie si buna dispozitie. Buna dispozitie este o regula de cand ma trezeste Mihnea dar m-as fi asteptat sa fiu ursuza din pricina foamei. Care foame?! A fost o zi plina de activitati in care am fost plecata o buna parte asa incat in 7 ore eu nu bausem decat portia de dimineata.

Deci zinteza:

Senzatia de foame - nesuparatoare

Energie - 95%... nu am acordat procentaj maxim pentru ca imi imaginez ca intr-o zi frumoasa de vara as fi fost mai sus cu nivelul energiei.

Retete

Dimineata - idem zi 1

Pranz

- 1 rosie

- 1 manunchi de conopida (nu o conopida intrega)

- 1 ardei capia

- 1/2 radacina de telina

- 1 legatura de patrunjel

- 1 mar

- 1/3 lamaie

- cateva frunze de spanac

- 1 sfecla miiica, mai mica decat pumnul meu
Seara - idem dimineata

Cred ca spanacul a dat bauturii de ieri gustul insuportabil pentru mine. Am gustat inainte sa pun sfecla si am identificat ceva din problema de ieri. Telina este absolut delicioasa, o sa pun ceva mai multa. Iar marul nu va lipsi din nicio reteta.

ZIUA 1

Senzatia de foame - ma asteptam sa fie mult mai suparatoare. Ce pot sa spun...? am mai avut astfel de senzatii pana acum
Energie - am functionat cam la 75%. Cel putin! Nu cred ca a fost o problema avand in vedere ca Mihnea a decis sa dorm in "noaptea" de dinainte numai 4 ore de la 8 dimineata la 12 dupa amiaza.
Retete
Dimineata - cateva mere, cativa morcovi, o portocala
foarte bun
Pranz
- 1 sfecla
- 3 maini mari de spanac
- 2 castraveti model mic
- 1 felie de lamaie
Oribiiiiiil. Asta m-a speriat putin. Trebuie sa gasesc reteta potrivita pentru ca ma bazez pe legume. A fost atat de rau incat seara, pe fondul esecului de la pranz, nu am mai suportat nici sucul de fructe de dimineata. Cred ca am pus prea mult spanac.
Deci Seara - idem dimineata
Maine incerc alte combinatii!

Sa sucurim!

A trecut cam prea mult timp... Asta din cauza unui diagnostic 4c Birads pentru un nodul mamar care a trebuit operat si care a dus la intarcarea brusca a puiului. Prin februarie se intampla povestea. Partea minunata a fost si este faptul ca acel nodul era lapte pietrificat - intarit intr-o asemenea masura incat i-ar fi trebuit ani sa ajunga la acel stadiu. Daca nu aveam in poveste elementul cheie al unei foarte posibile malignitati, nu ajungeam la intarcare. Dar iata-ne aici. Nu mai conteaza cum. Am invatat de la o buna prietena sa nu am regrete. Am incercat sa facem totul sa fie cat mai bine pentru Mihnea. Si ne-am intarcat impreuna, in brate, lipiti unul de altul (tare nu-mi place termenul asta...intarcare...) Mie m-au trebuit deci 9 luni. Mihnea se manifesta altfel. Daca ar fi  tinut vreun blog probabil nu l-ar fi parasit atata timp.

Asta a fost explicatia pe scurt a absentei.

Acum vreau sa tin un jurnal al curei cu sucuri de fructe si legume pe care o voi incepe maine. Filmul Fat, Sick and nearly dead m-a convins imediat. Dupa parerea mea, este asa bine facut incat nu vad pe cine nu ar convinge. Iata linkul aici

Pentru inceput planul meu este de 10 zile.

Deci sa sucurim!

Nasterea

Nasterea sau... prima moarte. Da. Psihanalitic, nasterea reprezinta o moarte, o trecere dintr-o lume in alta. Suna dur la prima vedere/ citire/ auzire dar lasand barierele gandului la o parte (la mine exista cateva), imi dau seama ca este corect. M-au ajutat sa las barierele Speranta Farca si sotul meu...nu stiu in ce ordine :). In mica mea comoara cu pagini si coperti denumita "Ce traieste copilul si ce simte mama lui" si scrisa de Speranta Farca am citit ca nasterea imbucatateste puiul de om care, aflat in burta memei lui, constituie un intreg cu placenta, cordonul ombilical, lichidul amniotic. Desi este pregatit din punct de vedere fizic si desi  isi "cere" nasterea ca urmare a spatiului devenit tot mai mic, el este pus in situatia de a face fata acestei schimbari majore. Viata intrauterina decurge armonios, este lipsita de griji si nevoi, este o viata paradisiaca. 

Eu nu am stiut nici cu gandul nici cu sufletul asta atunci cand am fost insarcinata. Am facut parte din categoria mamicilor care fac din nou-nascut proiectia a ceea ce cred ele ca trebuie sa fie el:  un bebe care sa nu iti modifice prea mult viata sociala, care sa te lase sa te odihnesti, care sa nu te nelinisteasca cu plansul neinteles si cate si mai cate. 

La imaginea asta de nestiutor s-a adaugat si o incredere aproape oarba in medicul care mi-a supravegheat sarcina si pe care l-am urmat in Maternitatea (n-as numi-o meternitate) Giulesti. Un medic dealtfel renumit pentru calitatile profesionale.

Increderea aproape oarba m-a determinat sa accept procedura de provocare fortata a travaliului care s-a soldat, fara surprindere, cu o operatie de cezariana.

Si uite asa, puiul meu, care se bucura inca de paradisul lui si care era dispus sa mai stea ceva timp inghesuit, s-a trezit ca este fortat sa treaca in lumea astalalta... el nu si nu, noi da si da. Si a fost ca noi. A fost prima data cand a facut cunostinta cu forta adultului si cu neputinta lui, a bebelusului (despre asta e mult de vorbit la capitolul Educatie; sper sa ma tin de blog si sa ajung si la capitolul asta). Si l-au aspirat, si l-au consultat... departe de mine. Si dupa ce l-au aspirat si l-au consultat...mi l-au aratat. Si dupa ce mi l-au aratat l-au dus si mai departe de mine. La un etaj distanta. Arhitectural vorbind. Si acolo a stat pana la sfarsitul spitalizarii. Si ma astepta sa vin la el... din 3 in 3 ore, cu vizite de 30 de minute. Nicum mai mult.

Nu stiu ce a lipsit si de ce as fi avut nevoie pentru a nu avea imaginea aia de nestiutor pe de o parte si increderea oarba pe de alta parte. Multumesc lui Dumnezeu ca m-am trezit, ca m-a trezit Mihnea in timp util :).Acum sunt in terapie pentru startul prost. Si pe cuvantul meu ca o sa recuperez!!! :D

PS: nu nasteti la Giulesti!